Am făcut două mici filmări mergând pe noile pavaje de pe Kogălniceanu.

Am vrut să-mi verific dacă senzația de vertij pe care am simțit-o într-o altă zi trecând pe acolo a fost ceva izolat sau este legată efectiv de textura pavajului.

Concluzia mea este că textura aceea, cu dale înguste, așezate pe cant, perpendicular pe direcția deplasării, creează ochiului uman prin repetitivitate o senzație stranie, de oboseală, de amețeală, de vertij.

Am filmat cu telefonul să văd dacă ceea ce percepe ochiul uman se regăsește și pe o filmare cu o cameră de vederi. Și da, se regăsește.

Aș vrea să aflu de la proiectanți, de la arhitecți, de la Mossfern, o singură explicație pentru care a fost aleasă această textură a pavajului în locul celei clasice, cu dale mari, puse orizontal pe stradă/trotuar.

Spre comparație, tot pe Kogălniceanu mi-am filmat trecerea, cu aceeași viteză, peste o zonă cu textură "clasică" a pavajului. Senzația sâcâitoare de vertij nu există, nu mai e acea senzație vizuală inconfortabilă in timpul deplasării.

Osă vi se pară că e un moft, un lucru minor, o banalitate. Dar v-aș invita și pe voi să experimentați plimbarea pe noile pavaje de pe Kogălniceanu. Și să-mi spuneți cum vi se comportă vederea la trecerea peste textura aceea inedită cu dale înguste. Cu senzația aceasta vom trăi zeci de ani de acum înainte toți cei ce ne vom plimba pe pietonalul străzii Lupilor.

Sursa | Pagina Facebook | Clujul Cici via Silion Vasile